Cu 4 zile inainte de a pleca din Ro, Mimi umbla cu un rucsac in spate printr-o aglomerata intersectie. La un moment dat simte ca rucsacul i se ingreuneaza, se intoarce brusc si da cu ochii de un pusti de 8-10 ani.
Imbracat curat, cu o haina de piele, o bluza alba si parul dat cu gel copilul incepe sa clipeasca des de frica. Mimi isi trage rucsacul desfacut in fata si intreaba revoltata: „Ce faci? Nu iti este rusine?”
Vazand ca nu va fi lovit copilul raspunde cu impertinenta: „Da’ ce-am facut?”. „Cum ce? Ai incercat sa imi furi din rucsac. Tu nu ai pic de bun simt? Ar trebui sa chem politia.”
Auzind de politie, pustiul fuge. Mimi ramane socata sa isi inchida rucsacul din care se poate observa borcanul cu gem de zmeura pe care tocmai il primise cadou.
Nimeni nu s-a oprit sa vada ce s-a intamplat. Nimeni nu a incercat sa o atentioneze in timpul tentativei de furt si bineinteles nici un politist nu se afla prin apropiere.
Trecand dupa vreo 10 minute prin aceeasi intersectie, Mimi il observa pe acelasi copil mergand in spatele urmatoarei victime. Mimi se uita urat, copilul mareste pasul si dispare.
Mimi cauta din priviri un politist. Nimic.
Ce cauta la 5 dupa-amiaza acel copil pe strada? Unde ii sunt parintii ce ar fi trebuit sa il puna sa isi faca temele?
20 de minute mai tarziu , Mimi merge pe un pod cand observa 2 copii de vreo 7-8 ani murdari si subtire imbracati pentru vremea rece. Unul de el duce in brate o piatra smulsa dintr-o bordura.
Mimi merge repede, ii depaseste, dar imaginea nu ii iese din minte. La capatul podului se intoarce pentru a vedea ce fac copii. Nu mai au bordura. Mimi concluzioneaza ca au aruncat-o in rau.
Mai are sens sa ma intreb unde le sunt parintii?
Daca ar fi dupa mine nu as permite reproducerea decat cu permis.
Mimi se mira 